Probabil, unul dintre motivele pentru care nu mi-am propus să emigrez este că în România nu te plictisești. Doar în ultimele zile am avut parte de astfel de știri care pe alte meleaguri ar rupe titlurile, iar la noi sunt doar fapt divers:
- La București ajunge inspector general la învățământ un fost antreprenor de pompe funebre;
- Mitropolia Oltenia e prinsă că fură curent;
- Un pod vechi, care a rezistat zeci de ani, a fost “modernizat” pe bani mulți încât a mai rezistat doar 6 luni. Mai bine îl lăsau old fashion;
- Șefu’ la ISCIR pe țară cerea câte 1.000€ lunar fiecărui șef de inspectorat județean pt. a-i menține în funcție. Vă dați seama ce șpagă iau fiecare de la contribuabil dacă atât e uiumul;
- O consilieră din Ministerul Justiției din România își ia concediu ca să depună mărturie în favoarea unei fugare condamnată penal definitiv. Tocmai în Bulgaria. La fel procedează un fost judecător la cea mai înaltă instanță, așa-zisa CCR. Tocmai în Grecia.
Iar lista rămâne deschisă.
Dan Adrian Cherciu
Descoperă mai multe la Dâmbovițeanul 🍎 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.