Cristian Ghinea : Adevărul e că băieții ăștia, Ciolacu, Boloș etc…, sunt și proști

0
377
Da, probabil nimeni nu se gândea că Bode poate copia din texte de pe Wikipedia. Asta în 2018, DUPĂ toate scandalurile de plagiat cu Ponta et co. Ei bine, a făcut-o. Acum, evident că așteptăm decizia Comisiei de Etică de la UBB – aș vrea să văd cum explică comisia de etică studenților că nu e plagiat un text tradus cuvânt cu cuvânt fără nici o trimitere sau citare, chiar aș vrea să o văd. Am publicat azi și teza (pe care o au și ei la facultate) și textul sursă.
Dar, da, nici mie nu îmi venea să cred. Și totuși…
Pe fond, băieții ăștia chiar sunt atât de proști cât par.
Uite la Ciolacu. Ditamai șeful de Parlament a amenințat azi pe hol că îmi arată el mie că am secretizat PNRR-ul, face Comisie de anchetă. Adineauri, s-a dus la Ghiță TV să arate dovada. DOVADA.
1. PNRR l-am publicat noi, complet, singurul guvern care a publicat toate anexele. Înainte de a fi gata, am mers de 3 (trei) ori în Parlament. Am invitat pesediștii la minister să îl consulte. Ei nu au făcut asta cu celelalte programe de fonduri europene, cu nici unul dintre ele. TOT PNRR se găsește încă pe site-ul ministerului: aici. Așa se și numește fișierul și linkul, PNRR Complet: https://mfe.gov.ro/pnrr-complet/. Complet, bă, Marcele.
2. Marea dovadă a lui Ciolacu sunt câteva notițe scrise parțial de mine parțial de un secretar de stat unde stabileam cine are acces la comentariile Comisiei Europene. Comisia nu publică comentariile trimise oficial.
După ce s-au scurs prin presă, cei de la Comisie au spus că nu ne mai trimit comentarii scrise. Ceea se îngreuna enorm procesul rapid de negocieri. Am anunțat de atunci, am zis-o eu în interviuri, că vom stabili circuitul hârtiilor astfel încât negocierile să meargă rapid: miniștri, secretari de stat, echipa PNRR din MIPE.
Deci, marea dovadă a lui Marcel că PNRR e secret nu se referă la PNRR, care e public tot, ci la comentariile Comisiei.
Boloș scurmă prin gunoaie la minister, disperat să îl țină Ciolacu ministru la rotativă și produce ”dovezi”.
Dar hai să ne punem la mințile lor odihnite. Vreau să râdem puțin de cei doi Marcei – Boloș și Ciolacu.
Dacă filosofia lui Boloș este că tot ce primește de la Comisie e public, mâine voi face o cerere de acces pe legea 544 pentru a primi toată corespondența primită de la Comisie pe Programele Operaționale. Potrivit indignării celor doi Marcei, ar trebui să fie publică. Dacă nu mi-o dă, va trebui să explice de ce nu e publică, publicului și în fața judecătorilor.
Mvai, câte bale au curs astă seară la Ghiță TV pe subiect, a găsit Marcel, acest sfânt protector al familiei tradiționale și al fotomodelelor de la ANRE, a găsit DOVADA. Of, of, măi, măi
PS
Vedeți reacții mai multe în articol Hotnews, primul comentariu.

Cristian Ghinea 

 

Ciolacu vrea comisie de anchetă pentru „secretele” din PNRR / „Dovada” pe care pesediștii o au / Ghinea: PSD aruncă cu fum. Am fost singurul guvern care a publicat și anexele..

Ce conține PNRR nu este însă un secret. Planul Național de Redresare și Reziliență este publicat pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, integral, cu tot cu anexe și poate fi consultat AICI.


Descoperă mai multe la Dâmbovițeanul 🍎 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns