Bufonul de la Agricultură nu mai poate continua în funcție după ce a mers cu date greșite în fața Comisiei Europene și a obținut doar 10 milioane de euro despăgubiri pentru fermieri.
10.5 milioane de euro România, 16.7 milioane Bulgaria, iar Polonia aproape 30 milioane de euro. O rușine.
➡ Nu mai poate rămâne în funcție după ce prețurile la alimente au explodat, în timp ce el ne anunța că prețurile nu mai cresc.
➡ Nu mai poate rămâne în funcție după ce a gestionat dezastruos crizele de pestă porcină și gripă aviară. Importăm 85% din necesarul de carne de porc și avem cel mai scump kilogram de carne de porc din UE.
➡ Nu mai poate fi ministrul Agriculturii după ce a gestionat catastrofal cel mai mare program de investiții în Agricultură, Planul Strategic Național, depus cu întârziere și cu 370 de observații din partea Comisiei Europene. În plus, a redirecționat banii de la fermierii mici și mijlocii la marii moșieri, precum Paul Stănescu, secretarul general al PSD.
S-a ocupat doar de cum să își angajeze apropiații în minister, așa cum reiese și din stenogramele DNA. Asta, în timp ce fermierii din România suferă.
Pentru asta și multe altele, Petre Daea trebuie demis imediat.
USR Dâmbovița
Descoperă mai multe la Dâmbovițeanul 🍎 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.